Tânărul de 28 de ani a murit în urmă cu câteva zile, iar ulterior autoritățile au aflat că acesta era infectat cu virusul HIV și ar fi întreținut relații sexuale cu mai multe tinere din orașul Segarcea, care, la rândul lor, ar fi putut transmite apoi boala.
„Eu am avertizat, dar din momentul în care s-a zis să nu mai zic nimic, nu am am zis nimic. Eu nu sunt surprins, pentru că el frecventa mult femeile”, a declarat Cornel Stanciu, medicul de familie al tânărului.
La rândul său, primarul orașului, Nicolae Popa, spune că tânărul era infectat cu HIV de trei ani și jumătate și că „întreaga comunitate este stupefiată”.
„E o situație delicată acum, că s-a aflat că acest tânăr care a murit și care se pare că era purtător de HIV a avut relații sexual cu mai multe fete și ar fi avut colegi care sunt acum poate într-o situație ca el. Totul este confidențial, însă, noi nu știm care este situația. Eu cred că de vină este familia, pentru că familia știa că acest virus îl are de la trei ani și jumătate. Când veneau pe la el prieteni, ar fi trebuit să explice că băiatul este purtător de o boală și ar fi de evitat anumite lucruri. Întreaga comunitatea este stupefiată”, a afirmat primarul din Segarcea.
El a spus că după moartea tânărului primăria a contactat mai mulți medici din oraș, care au organizat întâlniri cu elevii, explicându-le pericolul transmiterii virusului HIV prin relații sexuale neprotejate.
„După moartea lui, acum câteva zile, și la bibilotecă și la Casa de Cultură s-au făcut niște discuții cu elevii de școli generale și primare și de liceu, despre SIDA și virusul HIV”, a mai spus primarul.
Potrivit autorităților locale, în ultimele zile, după ce au aflat că tânărul decedat era infectat cu HIV, câteva zeci de tineri din oraș au mers la diverse laboratoare medicale pentru a-și face analize. Pacienții care fac testele HIV beneficiează de confidențialitatea medic-pacient, ca și persoanele care sunt purtătoare ale acestui virus.